miercuri, 28 august 2013

Lăcaș de cultură și artă

Mănăstirea a fost în timpul îndelungatei sale istorii active un important centru monahic dar și de cultură, întrucât domnitorul Constantin Brâncoveanu a înființat aici una din tipografiile sale de cea mai bună calitate. Printre alții, tipografia l-a avut în fruntea sa pe cărturarul Antim Ivireanul, care a tipărit, pentru prima dată cu litere mobile, primele cărți în limba română cu caractere latine. Astfel, întâia carte cu litere latine a epocii limbii române moderne a fost „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena”. Printre altele, Mănăstirea Snagov a adăpostit valori materiale și culturale deosebite, funcționând simultan ca muzeu și bancă. Mănăstirea a adăpostit pentru perioade îndelungate de timp unul din centrele de batere al monedei din Valahia, fiind firesc denumită popular și "bănie". Deloc surprinzător, unii domnitori au folosit așezarea sa strategică nu numai ca loc de refugiu și ascunziș, dar și ca loc de temniță și supliciu.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

W1